x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet STUDIUL care schimbă tot ce ştiam despre simţul mirosului!

STUDIUL care schimbă tot ce ştiam despre simţul mirosului!

de Mediafax    |    14 Dec 2013   •   10:15
STUDIUL care schimbă tot ce ştiam despre simţul mirosului!

Fiecare persoană interpretează mirosurile în mod diferit, datorită celor 400 de receptori existenţi la nivelul nasului, au precizat cercetătorii americani într-un studiu publicat în revista Nature Neuroscience.

Datorită acestor receptori olfactivi, simţul mirosului diferă chiar şi în proporţie de 30% de la o persoană la alta, informează dailymail.co.uk.

Astfel, modificările aduse până şi unui singur receptor olfactiv pot influenţa modul în care o persoană percepe mirosul unui parfum, al unui pahar cu vin sau al unei bucăţi de brânză, de exemplu - iar aceste mirosuri pot fi percepute extrem de diferit de la o persoană la alta.

"Pentru diferite produse, există o mare diferenţă între ceea ce miros alţii şi ceea ce miros eu. Gradul de variabilitate a fost cu adevărat surprinzător - 30% dintre receptori diferă între două persoane alese la întâmplare. Este o proporţie destul de ridicată", a declarat Joel Mainland, expert în biologie moleculară la Monell Chemical Senses Centre, din Philadelphia.

Schimbarea unui anumit receptor înseamnă că unii oameni percep un anumit tip de steroid ca miros de santal, în timp ce pentru alţii, acesta ar putea avea miros de urină.

"Este un lucru foarte diferit. Ceea ce pentru o persoană este un miros delicat şi plăcut, prin schimbarea unui singur receptor, pentru altă persoană este un miros foarte puternic de urină", a afirmat Joel Mainland.


 

×
Subiecte în articol: studiu miros receptori olfactivi