x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Supermarketurile din Bucureşti, amendate

Supermarketurile din Bucureşti, amendate

10 Iul 2009   •   00:00

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a controlat o serie de supermarketuri din Bucureşti şi va continua verificările şi în această săptămână.



Deficienţele constatate au fost sancţionate prin 21 de amenzi contravenţionale, însumând 193.500 de lei. De asemenea, au fost reţinute de la consumul public aproximativ 58 kg de carne, produse din carne, brânzeturi şi îngheţată şi în jur de 59 kg de produse de origine nonanimală.


SC General Nic, Sector 1, Bucureşti
Abateri constatate: neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor de prelucrare, depozitare; nerespectarea trasabilităţii produselor. Măsuri: amenzi aplicate în valoare de 15.000 RON; au fost confiscate 33,66 kg preparate din carne, carne porc congelată, brânzeturi, îngheţată şi 58,6 kg varză murată şi roşii. Termen: 24 de ore pentru efectuarea operaţiunilor DDD şi remedierea deficienţelor de igienă, implementarea procedurilor de bune practice până la 20 iulie 2009.


SC Rainbow, Sector 1, Bucureşti
Abateri constatate: etichetare necorespunzătoare, produse fără elemente de identificare.
Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 5.000 RON şi au fost confiscate 14,095 kg telemea de vacă.


SC Mega Image, Sector 2, Bucureşti
Abateri constatate: valorificarea de produse cu termen de valabilitate depăşit. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 20.000 RON



SC Albinuţa, Sector 2, Bucureşti
Abateri constatate: valorificarea de produse cu termen de valabilitate depăşit. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 20.000 RON.



SC Ivet Comprod, Sector 2, Bucureşti
Abateri constatate: neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor. Măsuri: amenzi aplicate în valoare de 5.000 RON. Termen remediere: 7 zile



SC Rewe Romania, Sector 2, Bucureşti
Abateri constatate: neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor; etichetarea necorespunzătoare a produselor. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 10.000 RON. Termen remediere: 72 de ore



SC Billa Romania, Sector 3, Bucureşti
Abateri constatate: neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor; comercializarea produselor în spaţii neautorizate. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 10.000 RON. Termen remediere: 30 de zile înregistrare fabricare sucuri.


SC Ivet Comprod, Sector 4, Bucureşti
Abateri constatate: etichetare necorespunzătoare. Măsuri: amenzi aplicate în valoare de 5.000 RON şi au fost confiscate 5 kg aripi pui.


SC Albinuţa, Sector 5, Bucureşti
Abateri constatate: nerespectarea condiţiilor de depozitare; valorificarea produselor cu termen de valabilitate depăşit. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 25.000 RON şi au fost confiscate 5 kg preparate din carne. Termen remediere: 30 de zile (paviment, pereţi degradaţi).


SC Rainbow, Sector 5, Bucureşti

Abateri constatate: nerespectarea trasabilităţii produselor; desfăşurarea activităţii de porţionare şi ambalare a preparatelor din carne fără înregistrare sanitar veterinară. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 20.000 RON.

SC Billa Romania, Sector 6, Bucureşti
Abateri constatate: depozitare în exces, peste limita tehnologică aprobată oficial. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 2.500 RON.
    
SC Can Serv, Sector 6, Bucureşti
Abateri constatate: manipularea produselor în condiţii neigienice, neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a spaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor. Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 10.000 RON.

SC Gimrom Holding, Sector 6, Bucureşti
Abateri constatate: folosirea ambalajelor, recipienţilor şi a ustensilelor în stare insalubră.
Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 25.000 RON.

SC La Fourmie (Mega Image), Sector 3, Bucureşti
Abateri constatate: comercializare de produse cu termen de valabilitate expirat.
Măsuri: amenzi  aplicate în valoare de 20.000 RON.

SC Cris Internaţional, Sector 4
Abateri constatate: etichetarea necorespunzătoare a produselor. Măsuri: amendă aplicată în valoare de 1.000 RON.


Consumatorii sunt rugaţi să sesizeze orice abatere constatată în domeniul siguranţei alimentelor  la dispeceratul ANSVSA, care funcţionează 24 de ore din 24.

Numărul de telefon al Call Center-ului este 0800 826 787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.
 

×