x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Trei metode să te lași de fumat. La cel puțin una dintre ele nu te-ai gândit

Trei metode să te lași de fumat. La cel puțin una dintre ele nu te-ai gândit

12 Dec 2018   •   23:11
Trei metode să te lași de fumat. La cel puțin una dintre ele nu te-ai gândit

Dependența de nicotină e o boală. Cum o tratăm – Potrivit statisticilor, 46,4 % dintre bărbaţii din ţara noastră şi 24,1% dintre femei fumează, iar 89 de milioane de ţigări se consumă în România într-o singură zi. Cifrele sunt îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, fumatul nu este doar un viciu, un obicei neplăcut și dăunător, ci este o boală în adevăratul sens al cuvântului.

“Orice fumător este dependent de nicotină, deci fumatul este o boală. Organizaţia Mondială a Sănătăţii are zece criterii pentru a identifica dependența de fumat, iar din acest set de 10, dacă cineva îndeplineşte trei dintre acestea, atunci poate fi considerat bolnav. Un criteriu, și poate cel mai important, îl constituie nevoia compulsivă de țigări, fără de care persoana devine nervoasă, intră într-o stare de agitație aproape imposibil de controlat”, a declarat, pentru Ziar Medical, dr. Magdalena Ciobanu, coodonatorul Centrului de consiliere pentru renunţarea la fumat din cadrul Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” din Capitală şi expert al Ministerului Sănătăţii în controlul tutunului pentru Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății. (....)

Trei metode la care nu te-ai gândit ca să te lași de fumat

.............

Citește mai departe și află cum poți să te lași de fumat

×