x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie

Trusa medicală de voiaj și alte sfaturi de călătorie

29 Aug 2018   •   02:45

Te pregătești de vacanță? Pleci într-o călătorie? Eventual… până la capătul lumii? Atunci e musai să știi ce trebuie să pui în trusa medicală de voiaj. Asta și alte câteva sfaturi utile vi le dă astăzi dna conf. univ. dr. Adriana Hristea, președinta Societății Române de Medicină de Voiaj.

Ziar Medical – Dna conf. univ. dr. Adriana Hristea, sunteți medic specialist în boli infecțioase – unele dintre cele mai des întâlnite afecțiuni medicale, într-o călătorie – și, totodată, președinta Societății Române de Medicină de Voiaj. Iată, deci, două motive, la fel de puternice, să ne adresăm dumneavoastră cu o întrebare capitală: cum pregătim – din punct de vedere medical – o călătorie?

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – O călătorie trebuie pregătită. Dincolo de pregătirile administrative – bilete, vize, etc – trebuie abodate și eventualele probleme de sănătate care pot apărea pe parcursul călătoriei. Ele sunt diferite de la o persoană la alta și de la un grup de populație la altul, pentru că unele populații sunt mai expuse decât altele. Unele categorii de călători sunt mai expuși, asta și în funcție de destinația aleasă. Există o mai mare probabilitate să apară probleme de sănătate atunci când călătorul merge în zonele rurale, petrece mult timp cu populația locală, călătorește cu buget restrâns sau nu are condiții hoteliere dintre cele mai bune. În aceste condiții, riscul să apară probleme de sănătate e mai mare față de călătoriile scurte, de afaceri, în orașe mari, cu hoteluri bune.

Trusa medicală de voiaj – ce trebuie să conțină

Ziar Medical – Practic, ce trebuie să facă el, călătorul, înainte de a porni la drum? Poate chiar înainte de a pune în valiză trusa medicală de voiaj?

Conf. univ. dr. Adriana Hristea – În functie de natura călătoriei, trebuie consultat un medic si trebuie verificate vaccinarile universale, însă ne vom interesa și dacă trebuie facute vaccinari pentru respectiva destinatie, dacă există vreo epidemie în curs, dacă există risc de infectare cu virusul malariei, la destinație. Nu trebuie neglijate nici problemele non-infecțioase care ar putea să apară. În funcție de toate acestea putem face o listă cu ce este bine să luăm cu noi în trusa medicală de voiaj. Farmacia de voiaj trebuie să permită autotratarea unor patologii simple, cum ar fi boala diareică acută sau o serie de infecții cutanate.

Citește mai departe și află ce trebuie să conțină trusa medicală de voiaj

×