x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Undă verde pentru coloranţi

Undă verde pentru coloranţi

de Cristina Andreea Calin    |    12 Oct 2010   •   00:00
Undă verde pentru coloranţi

Studii anterioare aratau efectele nocive ale aditivilor chimici.



Coloranţii azoici folosiţi din plin în industria alimentară nu provoacă alergii, potrivit unui raport recent al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA).

După reevaluarea celor zece coloranţi azoici (obţinuţi prin sinteză chi­mică), specialiştii EFSA au ajuns la concluzia că doza zilnică admisă la acest moment pentru aditivii alimentari incriminaţi este prea mică pentru a face rău consumatorilor.

În categoria coloranţilor azoici intră tartrazina (E102), galben portocaliu (E110), azorubina (E122), amaranth (E123), roşu Ponceau 4R (E124), roşu allura (E129), negru brillant (E151), brun FK (E154), brun HT (E155), litorubina BK (E180).

Consiliul pentru Produse Dietetice, de Nutriţie şi Alergii al EFSA i-a reevaluat în urma nenumăratelor studii care arătau că au efecte adverse grave. Raportul dat de specialişti a arătat că aditivii respectivi nu provoacă reacţii severe adverse, ca urmare pot fi consumaţi.

Cel mai contestat colorant este tartrazina, despre care chiar reprezentanţii EFSA recunosc că au primit numeroase rapoarte privind efectele adverse încă de acum 50 de ani. Totuşi, noul raport explică faptul că studiile incriminatoare nu au fost făcute corect, astfel încât să se realizeze o legătură între E102 şi alergiile apărute.

Consiliul a admis că reacţii adverse pot apărea, însă numai în cazuri izolate şi la persoanele sensibile. Aceste efecte adverse includ urticaria, edeme, roşeaţă a feţei şi sindrom de hiperactivitate la copii. De asemenea, co­loranţii brun FK, brun HT, litorubina BK, negru brillant, azorubina şi roşu allura par inofensivi, întrucât până acum nu există literatură de specialitate convingătoare care să le arate pericolul.

Specialiştii EFSA au cerut totuşi precauţie la consum, existând cazuri când, după zeci de ani de la acceptarea în alimente, s-a dovedit că anumite substanţe sunt foarte nocive.  

Cel mai recent şi mai bine argumentat studiu referitor la coloranţii azoici a fost realizat în 2007 de cercetători de la Universitatea din Southampton. Aceştia au atras atenţia că, în combinaţie cu aditivul benzoat de sodiu (E211), coloranţii cu pricina devin foarte periculoşi. Studiul preciza că în cazul copiilor poate fi declanşat sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare, care la maturitate se traduce prin grave probleme de comportament.

×
Subiecte în articol: bun de consum