x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Video VIDEO. Jurnalul de economie. Finanțări acordate IMM

VIDEO. Jurnalul de economie. Finanțări acordate IMM

de Daniel Apostol    |    10 Mai 2020   •   18:22
VIDEO. Jurnalul de economie. Finanțări acordate IMM

La aproape două săptămâni de la relansarea Programului IMM Invest sunt mult mai multe cereri depuse decât se aştepta iniţial. Magnitudinea programului e dată şi de numărul de beneficiari. Sunt peste 47.000 de cereri depuse de către firme ce reprezintă peste 600 de mii de locuri de muncă create. Despre ajutorul de care au nevoie micii antreprenori, la Jurnalul de Economie cu Daniel Apostol și Dumitru Nancu, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

 

×