x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Descoperă plajele sălbatice de lângă România

0
Autor: Oana Portase 29 Aug 2017 - 11:00
Descoperă plajele sălbatice de lângă România
Vezi galeria foto


Litoralul românesc este luat cu asalt an de an de români chiar dacă aceştia se plâng de servicii şi de preţuri. La mijlocul lunii august s-a înregistrat un număr record de turişti pe plaje: peste 200.000 de români şi-au petrecut vacanţa de Sf. Maria la mare. S-au înghesuit la propriu pentru că au stat prosop lângă prosop, iar pentru o masă sau o băutură au aşteptat chiar şi o oră. Cei care vor să evite aglomeraţia pot da o fugă pe plajele sălbatice care se află la doar doi paşi de România.

De multe ori auzim că Vama nu mai e ce a fost. Anul acesta a ajuns pe picior de egalitate cu Mamaia la numărul de turişti şi preţuri. Vama Veche era odiniară un loc unde tinerii se puteau retrage în linişte, transformându-se acum într-o staţiune cu plaje cu muzică disco şi hoteluri de 4 stele cu piscină. Mamaia şi Vama Veche sunt cele mai căutate de pe litoralul românesc, însă în lipsă de locuri de cazare, românii au umplut şi celelalte staţiuni. Ce-i drept, gradul de ocupare nu a fost unul ridicat pe toată perioada sezonului, vârful fiind atins abia în luna august. La doar câţiva kilometri de Vama Veche se află câteva plaje mai puţin cunoscute de români. Bulgaria are staţiunile vedetă Sunny Beach sau Golden Sands, dar are şi adevărate comori când vine vorba de peisaj şi golfuri sălbatice. Astfel de plaje nu sunt invadate de turişti, fiind locuri perfecte pentru o vacanţă în tihnă. Muzica, vânzătorii de porumb şi înghesuiala lipsesc cu desăvârşire în aceste locuri.

Tot ţărmul de la Vama Veche până la Cap Kaliakra este împânzit de plaje sălbatice mai puţin cunoscute de români. Turiştii au cel puţin şapte alternative pentru o vacanţă liniştită la malul mării.

UNDE POŢI EVADA

Durankulak – la 9 km de Vama Veche;

Krapets – la 20 km de Vama Veche;

Ezerets – la 21 de km de Vama Veche;

Shabla – la 27 de km de Vama Veche;

Tyulenovo – la 38 de km de Vama Veche;

Dalboka – la 50 de km de Vama Veche;

Bolata – la 57 de km de Vama Veche;

Russalka – la 60 de km de Vama Veche;

Pustietate şi apă cristalină

La doar 9 kilometri de Vama Veche se află Durankulak, o plajă sălbatică unde nu găseşti mai mult de trei-patru oameni. Plaja este renumită pentru apa cristalină şi nisipul fin. Nu este o staţiune, ci un loc unde poţi evada. Când plănuieşti o astfel de escapadă trebuie să ţii cont de faptul că nu prea ai terase sau magazine în zonă şi nici locuri de cazare. Singura variantă din Durankulak este Cosmos Camping, un loc cu preţuri decente, dar în care nu s-au făcut prea multe investiţii în ultimii ani, spun românii care au fost acolo. Mai puteţi încerca să vă cazaţi chiar în sat la gazde sau la pensiunile-restaurant. În

Durankulak perioada comunistă încă se mai simte în aer, clădirile amintind de epoca de aur. Plaja este asemănătoare cu cea de la Vadu şi are un mic port cu bărcile localnicilor. Durankulak este locul unde Marea Neagră este chiar neagră. O porţiune din plajă duce spre o zonă mlăştinoasă cu apă neagră şi miros pe măsură.

Paradisul de lângă tine

În caz că satul de pescari Durankulak nu este locul unde vrei să îţi petreci câteva zile de vacanţă, poţi să mai mergi câţiva kilometri până ajungi la Krapets sau Ezerets. Distanţa este de doar 20 de kilometri, respectiv 21 de kilometri de la Vama Veche. Cele două locuri sunt comparate cu mici paradisuri şi asta pentru că o să ai impresia că ai greşit destinaţia şi că ai ajuns în Grecia datorită apei azurii şi a pădurii de pini. Plajele din cele două localităţi sunt cu nisip fin şi perfecte pentru cei care vor să stea la cort sau cu rulota. Pentru provizii poţi da fugă în oricare dintre sate. Dacă alegi Ezerets, atunci vei găsi şi complexul Wild Duck unde poţi mânca o masă caldă sau te poţi caza.

CE TREBUIE SĂ ŞTII

Vigneta de Bulgaria costă 15 leva pentru o săptămâna;

Vigneta se poate lua din benzinării;

Nu pe toate plajele se poate instala cortul;

Posibilitatea de cazare în unele locuri este la câţiva km de plajă;

Unele plaje dintre cele recomandate sunt stâncoase;

Farul din Shabla şi plaja fără nisip

La aproximativ 27 de kilometri din Vama Veche o să găseşti oraşul Shabla, cel mai estic punct din Bulgaria. Şi aici vei dat peste o plajă sălbatică, doar că peisajul este cam dezolant din cauza trecutului industrial ale cărui amprente încă se mai văd. În mare se mai văd resturi de platforme metalice, containere ruginite pe ţărmul înalt. Localitatea pare părăsită, iar accesul spre plajă se face pe nişte scări improvizate. Totuşi dacă ajungi pe plaja Shabla te poţi bucura în linişte de apă, nisip curat şi linişte. Dacă vă continuaţi drumul, la 38 de kilometri de Vama Veche, se află Tyulenovo, o plajă care devine tot mai cunoscută şi de români. Tyulenovo este considerat alt paradis bulgăresc şi spectacol al naturii. Este un loc preferat de cei care practică snorkeling, cliff-jumping, deep water solo, scuba diving sau alte sporturi acvatice. Plaja nu are nisip, ci este formată din maluri înalte şi stâncoase. Pe aceste stânci stau iubitorii de adrenalină şi fără frică de înălţime. Poţi face plajă pe stânci sau te poţi arunca în mare de la înălţime. Plaja „extremă” mai este căutată şi de cei care fac căţărări.

Nu are nisip, dar are locuri de cazare. La intrarea în golful  Tyulenovo se află mai multe pensiuni, iar cazarea este de aproximativ 25 de euro pe noapte. Amatorii de scufundări pot apela la echipe specializate care oferă astfel de servicii.

„Tyulen” înseamnă focă în bulgară. Ultimele foci au fost văzute în Tyulenovo prin anii ’80. Focile au dispărut, dar turiştii încă mai pot zări delfini. Se pare ca pot fi văzuţi la răsărit sau apus, când se apropie destul de mult de ţărm.

Ferma de scoici şi cel mai frumos golf

Ferma de scoici de la Dalboka nu mai este un secret pentru nimeni. Poţi da o fugă aici pentru o porţie proaspătă de scoici şi pentru o relaxare pe plajă. Nu ai unde să te cazezi în Dalboka, dar celelalte sate pescăreşti cu pensiuni se află la o distanţă mică de ferma cu scoici. Drumul se continuă spre Golful Bolata, aflat la o distanţă de 57 de kilometri de Vama Veche. Acum câţiva ani se spunea despre Bolata că ar fi una dintre cele mai frumoase plaje din Europa. Golful se află în mijlocul Rezervației Naturale Kaliakra și e delimitat de maluri înalte şi roşiatice. Plaja este cunoscută de bulgari care vin destul de des aici, însă nu putem vorbi de aglomeraţia specifică unei staţiuni. Pentru o panoramă  de neuitat asupra golfului, poţi urca scările din spatele plajei care te duc pe dealurile stâncoase. Plaja este amenajată cu umbrele şi există chiar şi o mică terasă unde poţi bea ceva răcoritor. Nu poţi sta la cort aici, cea mai apropiată opţiune de cazare fiind în Balgarevo care se află la o distanţă de 5 kilometri de Bolata.

Satul de vacanţă bulgăresc

Russalka este un sat de vacanţă aflat la aproximativ 60 de kilometri de Vama Veche. Faţă de sălbăticia din Durankulak sau Shalba, Russalka este un loc ceva mai primitor pentru turişti. Pentru a ajunge pe plajă trebuie să plătiţi un bilet de aproximativ 10 leva. Complexul are vile de 3 şi 4 stele, restaurante, plaje amenajate, piscine şi chiar şi terenuri de sport. Dacă mergeţi la pas, veţi găsi pe sub stânci şi nişte plaje mai micuţe şi retrase. În complex o să găseşti şi un izvor termal cu apă sulfuroasă. De aici distanţa până la Kaliakra este foarte mică. Cap Kaliakra este bucată de pământ care intră în Marea Neagră de-a lungul a 2 kilometri și are o altitudine de aproape 70 de metri. Aici se poate vizita cetatea care datează de pe vremea dacilor şi care a fost cucerită de turci în secolul XV. Se spune că 40 de fecioare s-au aruncat atunci de pe stânci în mare, pentru a nu fi prinse de turci.

UNIC PE PLAIURI MIORITICE

Ochiul Beiului, cel mai frumos lac

Ochiul Beiului este unul dintre cele mai frumoase lacuri din România. Lacul se află în Munţii Aninei şi face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa. Legenda spune că lacul s-a format din ochiul unui bei îndrăgostit de o ciobăniţă. Tânăra a fost omorâtă de călăi trimişi chiar de tatăl beiului. Băiatul şi-a pierdut un ochi în luptă, iar din locul în care a căzut acesta a izvorât lacul ce-i poartă astăzi numele. Apa ar avea ochii tânărului, iar locul în care fata a fost găsită înjunghiată ar fi chiar cascada Beuşniţa care se găseşte aproape de Ochiul Beiului. Lacul are forma unui crater şi o adâncime de 3,6 metri. Ochiul Beiului are o apă atât de limpede încât se văd peştii înotând. Altă legendă spune că în noaptea de Sânziene ielele se strâng în jurul lacului unde cântă şi dansează până în zori. Ochiul Beiului are o apă cu o temperatură constantă tot timpul anului, aşa că nu îngheaţă niciodată.

DESTINAŢIA SĂPTĂMÂNII

Evadează în Zaragoza

Undeva între Barcelona şi Madrid se află Zaragoza, al cincilea oraş ca mărime din Spania şi capitala comunității autonome Aragon. Oraşul este împânzit de biserici, acestea fiind în topul obiectivelor turistice. Pe lista oricărui turist ar trebui să se afle Basilica de Nuestra Senora del Pilar sau biserica La Seo del Salvador. Pe vremuri, Zaragoza a fost capitala unui emirat musulman, în perioada în care peninsula a fost ocupată de maurii musulmani. Cu o vizită la Palacio de la Aljaferia turiştii au ocazia să descopere trecutul islamic al oraşului. Romanticii se pot plimba cu barca pe râul Ebro sau pot admira oraşul de la înălţime în Ascensor del Pilar, un lift care urcă la 80 de metri altitudine. În Zaragoza aveţi ocazia să descoperiţi şi bucătăria spaniolă din care nu lipsesc mâncărurile precum paella, gazpacho sau faimoasa sangria. Turiştii care vor să descopere cât mai multe locuri noi pot da o fugă din Zaragoza în Pirinei sau în Țara Bascilor. Puteţi ajunge în Zaragoza cu avionul pentru există curse directe din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Preţurile unui bilet de avion pornesc de la 30 de euro în extrasezon.

ARII PROTEJATE ALE ROMÂNIEI

Dealul Petrolea – Cuptoare

Dealul Petrolea - Cuptoare este o arie protejată de interes național declarată monument al naturii. Rezervaţia naturală este de tip mixt şi se află în judeţul Caraş-Severin, pe teritoriul comunei Cornea. Aria protejată a fost înfiinţată în anul 1982, dar abia în anul 2000 a fost declarată monument al naturii. Zona se întinde pe o suprafaţă de 5 hectare și reprezintă o zonă de deal, cu stâncării, grohotișuri și versanți alcătuiți din roci sedimentare de nisipuri şi pietrişuri. Aria protejată mai cuprinde şi o floră alcătuită din vegetație cu specii de pin negru, salcâm, mojdrean, cărpiniță, porumbar sau odos. Cel mai apropiat oraş de rezervaţia naturală Dealul Petrolea – Cuptoare este Băile Herculane, unde turiştii au la dispoziţie numeroase unităţi de cazare. Accesul spre aria protejată se face pe drumul național DN6 - Orșova - Bârza - Mehadia - Crușovăț - DJ60B – Cuptoare.

 

 

 

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



 

Titluri din jurnalul.ro

  

Serviciul de email marketing furnizat de