x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii (P) Ce trebuie să știi despre platformele de tranzacționare pe Forex

(P) Ce trebuie să știi despre platformele de tranzacționare pe Forex

03 Oct 2018   •   17:11
(P) Ce trebuie să știi despre platformele de tranzacționare pe Forex
Sursa foto: Sursa imaginii: Deposit Photos

Pentru cei care nu știu exact despre ce este vorba, Forex reprezintă o oportunitate de investiții, în care trader-ul se bazează pe fluctuațiile de curs valutar în perechi de monede, cumpărând o valută simultan cu vânzarea alteia în scopul obținerii de câștiguri.

La prima vedere, lucrurile par simple. Putem paria pe aprecierea unei monede față de cealaltă, dacă intuim că aceasta va respecta un trend ascendent, sau, din contră, putem paria pe deprecierea unei valute față de perechea ei, dacă tendința pieței este descendentă. Câștigurile rezultă din diferența de preț cu care s-a pornit și respectiv s-a încheiat o tranzacție.

Spuneam mai sus că un trader trebuie să intuiască traiectoria unei monede față de perechea ei la un moment dat. Deși filmele ne-au învățat că traderii de succes au un simț aparte sau o putere specială care îi face să cumpere și să vândă valute sau acțiuni la bursă exact la momentul potrivit, în realitate, ei se bazează pe soft-urile de tranzacționare, fără de care nu ar putea să lucreze și nici să câștige bani.

Astăzi vom vedea împreună câteva lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre platformele de tranzacționare Forex.

1. Platformele sunt oferite de către compania de brokering cu care alegi să lucrezi

Tranzacțiile pe Forex se efectuează prin platforme (soft-uri) de tranzacționare. Începătorilor care vor să învețe să tranzacționeze pe Forex pentru a-și suplimenta veniturile sau a realiza câștiguri pe termen lung li se recomandă să își aleagă o companie de brokering profesionistă, cu reputație pe piață.

Compania te va ajuta să îți faci un cont – de obicei unul demo pentru început – pentru a învăța cum se folosește soft-ul și cum poți să tranzacționezi. Odată ce ai prins tainele trading-ului pe Forex, vei putea începe să tranzacționezi cu un cont și cu bani reali.

Majoritatea companiilor de brokering din țară utilizează câteva soft-uri de Forex consacrate, care și-au dovedit stabilitatea, siguranța și eficiența în timp.

2. Platformele de tranzacționare cu reputație sunt și cele mai bune

Ca în aproape orice domeniu, un lucru sau un proces eficient reușește rapid să își câștige și să își mențină o reputație impecabilă. În domeniul soft-urilor de tranzacționare, una dintre cele mai stabile, sigure, eficiente și apreciate platforme este Meta Trader 4 de la MetaQuotes Corp. Aceasta este o platformă dedicată tranzacțiilor Forex care pune la dispoziția trader-ilor peste 50 de indicatori, nenumărate funcții utile, grafice, nouă intervale de timp și multe alte avantaje. Majoritatea broker-ilor de la noi din țară îl folosesc, așa că cel mai probabil vei lucra și tu cu acest soft.

Trader-ii avansați utilizează versiuni îmbunătățite ale Meta Trader 4, precum ar fi plug-in-ul Meta Trader Ediția Supremă și chiar mai noul Meta Trader 5. Pe măsură ce înveți să folosești platforma, să stăpânești strategiile de tranzacționare și să îți creezi strategii noi, poți avansa de la platforma Meta Trader 4 la Ediția Supremă și la versiunea 5.

Există și alte platforme de tranzacționare de succes, dar ca și în cazul soft-ului descris mai sus, ai nevoie să găsești o companie de brokering profesionistă, care să te ajute să faci primii pași corecți în această lume nouă.

3. Platformele de tranzacționare nu reduc riscurile la care te supui

Un soft de tranzacționare Forex poate să îți aducă nenumărate avantaje. Un soft performant îți pune la dispoziție inclusiv ceea ce se numește “sentiment de piață” – analize super complexe de date provenite de pe site-urile de știri, din social media și din reacțiile publicului la evenimente politice, sociale și economice pentru a îți indica tendințele de creștere sau de scădere a valutelor în funcție de astfel de evenimente.

Cu toate acestea, chiar dacă ai parte de grafice, analize, compilații de date și multe alte funcții, utilizarea platformelor de tranzacționare nu elimină riscurile inerente ale pieței Forex în general și cele la care duc reacțiile emoționale în special.

Așa cum spun și specialiștii, a fi trader pe Forex înseamnă să fii un psiholog foarte bun pentru tine. Decizii de a iniția sau de a încheia o tranzacție luate din frica de a pierde bani sau din entuziasmul de a fi câștigat foarte mulți bani foarte repede duc la situații din cele mai dificile pentru traderi.

Unul dintre secretele tranzacționării pe Forex este să îți păstrezi sângele rece. Din nefericire, soft-urile de trading nu te vor ajuta să îți păstrezi calmul și să iei decizii raționale.

Concluzie

Atunci când vorbim despre posibilitatea de a ne mări veniturile sau de a încerca să câștigăm mai mulți bani prin investiții, Forex este unul dintre primele lucruri care ne vin în minte. Deși la început, piața Forex era privită mai mult ca un joc de noroc, astăzi din ce în ce mai mulți români fac tranzacții de succes pe piața tranzacțiilor valutare.

Atunci când vrei să începi să tranzacționezi pe Forex, trebuie să mai știi că odată ce ți-ai făcut contul demo cu o firmă de brokering, poți accesa sau instala un program de tranzacționare în mod gratuit. Pentru Meta Trader 4, de exemplu, există și ghiduri de utilizare, specialiști care țin cursuri, precum și webinarii și seminare dedicate utilizării platformei. Nu uita că nu poți evita complet riscurile pe care le comportă piața Forex – care este una extrem de dinamică și volatilă – dar cu antrenamentul potrivit vei ști să le eviți și chiar să profiți de ele.

Sursa imaginii: Deposit Photos

×