x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Contextul istoric al revoluţiei de la 1848

0
Autor: Loreta Popa 03 Apr 2011 - 15:49
Contextul istoric al revoluţiei de la 1848 Foto din volumul / Revoluţionarii din 1848, manifestând pentru Constituţia din 18 iunie (Ţara Românească)
Vezi galeria foto


Revoluţiile care au izbucnit în prima jumătate a anului 1848 în Eu­ro­pa centrală şi carpato-dunăreană (Austria, Cehia, Ungaria, Croa­ţia, Serbia de Nord, Slovacia, Transilvania, Moldova, Ţara Ro­mâ­nească şi Polonia de vest) s-au integrat în uriaşul val revoluţionar european.

Pretutindeni nedreptatea întrecuse măsura. Ziua soco­te­lilor se vestea în sunet de arme. Popoarele gustaseră din dulceaţa libertăţii pe care Franţa o purtase de-a lungul Eu­ropei. Mişcările de emancipare naţională şi socială trebuia înăbuşite în faşă oriunde ar fi apărut. Dar baionetele nu rezolvă situaţia, nu liniştesc nemulţumiri, nu potolesc spi­rite, căci răul rămâne. Acestui rău i se adaugă recolta slabă, ca urmare a secetei, de la Atlantic la Urali. Cauzelor gene­rale li se adaugă altele, speciale, izvorâte din situaţii parti­cu­lare în diferite ţări şi provincii ale continentului european. Cele dintâi, împreună cu acestea din urmă, constituie suficiente motive de ne­mulţumire şi îndestulătoare cauze produ­că­toare de re­voltă, răscoale şi revoluţii. La scurtă vreme după Anul Nou 1848, Sicilia este în fierbere.

Scânteia izbucneşte la Palermo, în 12 ianuarie. Focul se întinde şi în alte părţi ale in­su­lei. Răscoala a putut fi înăbuşită cu relativă uşurinţă de ba­ionetele armatei burbonice, dar regele a fost nevoit să acorde populaţiei o Constituţie pentru a preveni alte mişcări. La zece zile după întâmplările din Sicilia, focul izbucneşte la Paris, oraşul numeroaselor re­volte. Mo­nar­hia lui Louis Philippe e răsturnată sub presiunea revoluţionară a poporului. Astfel că, principiul libertăţilor cetăţeneşti cerute de revoluţionarii francezi a evoluat şi s-a transformat în libertăţi naţionale pentru popoarele supuse, iar peste revendi­că­ri­le sociale s-a suprapus ideea de unitate naţională.

Se proc­lamă republica, e sărbătoarea celor subjugaţi şi exploa­taţi. Românilor din Transilvania li se părea că "această în­tâm­pla­re", revoluţia din Franţa, "a scuturat din ţâţâni toată sta­rea Europei".
Întâmplările din Franţa găsesc teren fertil în mai toate ţările Europei şi revoluţiile vor izbucni peste tot. Pretutindeni poporul face minuni, pretutindeni s-a dovedit făuritorul unor noi rânduieli sociale, aşa cum se întâmplă în astfel de vremuri. La 13 martie revoluţia izbucneşte la Viena. Aceasta se răspândeşte cu iuţeală. La 15 martie se revoltă locuitorii din Pesta. Asemenea evenimente se petrec în aceeaşi zi de 15 martie la Berlin. Revoluţionarii smulg regelui făgăduiala de a întrona un regim constituţional şi un guvern burghezo-liberal este adus la putere. Exemplul monarhului Prusiei e urmat de alţi monarhi, din alte state germane. Mişcările revoluţionare cuprind provinciile italiene, Lombardia, Veneţia. Vântul libertăţii nu se lasă mult aşteptat în ţările române.

La răscrucea marilor futrtuni
În preajma anului 1848 exista atât în Transilvania, cât şi în Moldova şi în Ţara Românească o stare revoluţionară care cerea în mod obiectiv trecerea la acţiune pentru în­lă­tu­rarea iobăgiei ce apăsa cea mai mare parte a populaţiei, eliminarea îngrădirilor feudale care îngreunau dezvolta­rea economiei capitaliste, dobândirea independenţei şi în­făptuirea unităţii ţărilor româneşti. Iar aceste năzuinţe erau împărtăşite de cea mai mare parte a societăţii. Vestea izbucnirii revoluţiei la Pesta, la 15 martie 1848, a fost pri­mită cu însufleţire şi speranţă de revoluţionarii români din Transilvania.

Bariţiu, care îndurase zece ani teroarea şi şicanele cenzurii, exclamă la primirea veştii despre proclamarea la Bu­da­pesta a celor 12 puncte care garantează desfiinţarea io­băgiei, libertatea gândirii şi a scrisului, egalitatea de drepturi şi datorii, pentru toţi cetăţenii ţării, fără deosebire de naţionalitate şi religie: "Plânsul mă înneacă, pentru că în viaţa mea publică de jurnalist, lovită şi cutreerată de atâtea valuri şi prigoniri nemeritate, nu mai cunoscui o altă bu­curie". Dar forţele reacţiunii încep să se reculeagă. Moşieri­mea, dezorientată la început de evenimentele din martie, îşi regăseşte siguranţa de sine. Sabotează legile agrare şi, sub diferite pretexte, amână desfiinţarea robotelor.

La 22 martie, două manifeste sunt răspândite în oraşele şi satele Transilvaniei. Acestea cuprind gândurile şi entuziasmul revoluţionar al intelectualităţii româneşti. Peste două zile, manifeste asemănătoare sunt afişate pe clădirile oraşului Sibiu. În Transilvania, revoluţia de la 1848 a urmat unui lung şir de răscoale, dintre care amintim pe cea de la Zarand (1833) şi pe cea a Moţilor conduşi de Catarina Varga (1841-1847). În 1848, încă din primăvară, ţăranii intraseră pe moşiile grofilor, împărţindu-le între ei. Conducătorii re­voluţiei din Ungaria proclamaseră ca obiectiv al luptei lor nu numai o patrie maghiară, dar şi dezrobirea iobagilor ca şi desfiinţarea muncilor obligatorii de pe moşii. Iată de ce în ziua istorică de 3/15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii de lângă Blaj, patruzeci de mii de ţărani din toate Comitatele Transilvaniei aşteptau semnalul luptei împotriva grofilor, pentru pământ şi libertate. Prin glasul lui Laurian, ei au cerut "înlăturarea iobăgiei şi dijmelor, fără deosebire din partea şăranilor iobagi".

Dar, glasurile lui Bălcescu şi Petofi, care îndemnau la înfrăţirea între iobăgimea română şi cea maghiară, pentru lupta comună împotriva Habsburgilor, nu au fost ascultate. Iobagii nu şi-au putut cuceri drepturile. Revoluţia de la 1848 deşi neterminată, a deschis totuşi calea desfiinţării iobăgiei. Nicolae Bălcescu socotea revoluţia din Ţara Românească, asemenea lui Bariţiu aceea din Transilvania, urmarea suferinţelor, nedreptăţilor şi opresiunilor suportate de masele producătoare din partea claselor dominante. 

Fiinţă Naţională
Orice examinare ştiinţifică, obiectivă, a politicii naţionale preconizate de revoluţia ungară din 1848, condusă de Kossuth, arată fără putinţă de tăgadă că popoarele care trăiesc împreună sau alături de poporul ungar, convieţuind de secole cu fragmente aflate în minoritate ale acestui popor, nu au avut în 1848-1849 altă cale de apărare a fiinţei lor naţionale, a dreptului lor indiscutabil de a rămâne ele însele, decât de a se alătura Imperiului habsburgic, bastion întunecat al reacţiunii europene, pentru a se apăra de tendinţele de subjugare şi de deznaţionalizare ale unei revoluţii însufleţite de foarte multe idei înaintate pe tărâm social şi al drepturilor şi libertăţilor individuale, dar transformate de nobilimea care s-a instalat la condu­cerea ei în forţă de deznaţionalizare a unor naţiuni conştiente de sine şi puternice, de către o naţiune redusă numericeşte, dar împintenată de o aristocraţie orgolioasă spre năzuinţe de dominaţie ce-i depăşeau puterile reale.

Tragedia produsă de această contradicţie implacabilă în Europa carpato-dunăreană, ale cărei consecinţe s-au manifestat cu putere în viaţa tuturor popoarelor din acest spaţiu, s-a întrupat cu o forţă excepţională în viaţa lui Avram Iancu, în prăbuşirea sa sub povara decepţiei produ­se de încălcarea cinică a tuturor promisiunilor făcute de Curtea de la Viena pentru naţiunea sa nu numai asuprită şi ex­ploatată de lungi veacuri, dar şi exclusă din rândul cetă­ţe­­nilor ţării în care s-a născut. Dar prăbuşirea lui Avram Iancu a însemnat în acelaşi timp o modalitate de asumare a răspunderilor fundamentale faţă de moţii săi, pe care i-a con­dus în lupte cumplite, fără armele necesare, fără mu­niţii, fără hrană, încălziţi doar de speranţele în făgăduieli îm­părăteşti întărite doar de faptul că ele erau acceptate de Craiul Munţilor.

Craiul Munţilor a rămas printre moţii săi, printre cei mai săraci şi oropsiţi dintre ei, acceptând viaţa celor mai dezmoşteniţi, rătăcind prin codrii şi sate, cân­tând din fluier, cugetând probabil la cele ce au fost şi la cele ce ar fi putut să fie. Avram Iancu, pe vremea când rătăcea ca o umbră printre moţii care luptaseră sub porunca lui şi fuseseră înşelaţi de un împărat, a fost o aducere-aminte vie a imperativului naţional de a nu mai lăsa niciodată spe­­ranţele poporului de altceva decât de propria sa hotă­râ­re de a înfrunta orice vicisitudini pentru înfăptuirea nă­zu­inţelor sale. Şi într-adevăr, decepţia din 1848-1849 a devenit o învăţătură fundamentală pentru românii din Transilvania: aceea de a nu mai crede în nici o promisiune venită de la Viena sau Budapesta, de a purta cu tenacitate şi răbdare o luptă fără fanfare şi biruinţe sonore, dar necontenită, bazată doar pe propria lor hotărâre de a nu se lăsa înfrânţi. (Bibliografie "Avram Iancu" , Silviu Dragomir; "Avram Iancu", Ştefan Pascu.

Tratative
Scrisoarea lui Iancu, semnată la 3 august 1849, cu opt zile înainte ca puterea deplină, politică şi militară, să-i fie predată de către Kossuth generalului Gorgei, vechiului adept al reconcilierii cu Austria, şi cu zece zile înainte de capitularea fără condiţii a armatei ungare la Şiria, lân­gă Arad, are următorul conţinut: "Văzând propuneri­le de pace pe care ni le-a adus domnul Bălcescu, agentul emigraţiei române, din partea onoratului guvern un­gar, trebuie să ne exprimăm regretul că în împrejură­ri­le ac­tu­ale nu putem dezbate cu fraţii maghiari restabilirea pă­cii, fiind situaţia în care ne găsim foarte critică. Armata ungurească se îndepărtează, iar forţa militară a ru­şilor se apropie. Ar fi apoi foarte dificil şi ar reclama mult timp până când am putea convinge poporul a se înfrăţi cu voi. Totuşi, pentru a vă dovedi sentimentele noastre frăţeşti pe care le nutrim faţă de naţiunea maghiară, am hotărât să rămânem neutri faţă de armata ungară în tot timpul acestor lupte, neatacând-o şi apărându-ne numai în cazul că vom fi atacaţi. Nădăjduim că această neutralitate va fi respectată atât de onoratul guvern maghiar, cât şi de şefii armatei sale".

Citiţi toate articolele Ediţiei de colecţie a Jurnalului Naţional - Avram Iancu

Citeşte mai multe despre:   editie de colectie- avram iancu

Serviciul de email marketing furnizat de